Selectează o Pagină

„Sunt o femeie grasa. Stiu. Stiu si ca mananc mult. Dar mai stiu ca mananc si nu ma satur. Nu inteleg ce se intampla cu mine. Mananc si nu ma satur, ma invinovatesc, plang, mananc din nou.”




Daca te recunosti in cuvintele de mai sus, articolul asta este pentru tine. Daca nu, poate ai pe cineva drag care se lupta cu astfel de experiente care il fac sa sufere, ii fura demnitatea si il imbolnavesc. Fizic si psihic.

Daca ai gandit deseori „Mananc si nu ma satur” si nu ai gasit vreo solutie, e cazul sa vezi un pic altfel lucrurile.

mananc si nu ma satur

Gandeste-te ca nu esti doar un corp care mananca. Gandeste-te ca ai emotii, sentimente, vise, dorinte, sperante.

Apoi, fa legatura dintre ele. Corpul tau este strans legat de psihicul si de sufletul tau. Ceea ce gandesti, ceea ce simti si ceea ce faci se rasfrange asupra corpului. Dupa cum toate senzatiile din corp iti pot influenta gandurile, emotiile si comportamentele.

De exemplu, simti foame. E o senzatie corporala. Ce se intampla in mintea ta? Gandesti ca ti-e foame. Ce simti? Daca tocmai ai mancat, poate te simti vinovata ca iti este foame in continuare si ca mananci. Sau poate gandesti ca a venit ora mesei si a venit momentul sa te relaxezi si sa te bucuri de masa. Si gandurile astea iti dau emotii de bucurie, de relaxare, de multumire. Apoi, iei decizia de a manca. Asta e comportamentul.

„Mananc si nu ma satur” sau foamea de experiente

Ce vreau eu sa spun aici este ca intre minte si corp este o legatura foarte stransa. Si ca foamea care te face sa mananci fara sa te saturi poate sa fie o foame de EXPERIENTE. Poate ca esti atat de plictisita de viata ta, de rutina si de obisnuinta, incat corpul si mintea iti transmit mesaje disperate. Ele nu iti pot spune: „Ai nevoie de experiente, de pasiuni si de trairi noi”, ci iti spun simplu: „Mi-e foame”. Este limbajul corpului tau, pe care a venit momentul sa-l intelegi.

CITESTE SI  Ce s-ar intampla daca ai calcula zilnic cate calorii are mancarea din farfurie?

Daca tot nu e clar ce incerc sa spun (e duminica seara, stau pe veranda, ultimele raze de soare bat pe verdele inca proaspat si poate si mintea mea se simte un pic in vacanta), gaseste un loc linistit si intreaba-te:

1. Sunt multumita cu viata mea?
2. As putea sa fac mai mult?
3. As vrea sa fac mai mult?
4. Cat de plictisita sunt de activitatile cotidiene?
5. Ce as putea face sa aduc sare si piper in viata mea, sa o condimentez un pic?
6. Ce ma impiedica sa fac schimbari in viata mea?
7. Ce pasiuni am? Le dau curs?
8. Ce activitati desfasor in fiecare zi, care sa ma faca sa ma simt implinita?
9. Ce activitati desfasor in fiecare zi, care sa-mi faca inima sa se simta odihnita?
10. Cum ar arata viata mea ideala peste 1 an? Peste 2 sau peste 5?

Ei bine, daca iti spui deseori „mananc si nu ma satur”, ar fi bine sa iti raspunzi la intrebarile de mai sus. Poate, te vor ajuta sa iti dai seama ca mancarea este doar un substitut pentru experientele la care tanjesti. Nu fugi de ele. Nu te ascunde de ele in frigider sau in farfuria cu mancarea. Experientele acelea sunt pentru tine. Te asteapta. Corpul si mintea ta tanjesc dupa ele. Inlocuieste portia asta uriasa de paste carbonara cu minunata pasiune a ta.

CITESTE SI  Mai bine nefericiti, decat sa acceptam ca psihologii ne-ar putea ajuta?!

Umple golul, pe care il ai in suflet, cu experiente, cu activitati, cu intalniri, cu relatii si iti garantez ca farfuria aceea cu sarmale ti se va parea prea putin atragatoare.

Riscuri si cercuri vicioase

Continui sa mananci si sa iei in greutate. Iti va fi din ce in ce mai greu sa te misti, sa te ridici de pe canapea, sa devii activa, sa iesi in oras, sa ai experiente. Si din lipsa de experiente… vei manca iar. Din ce in ce mai mult. Daca nu rupi cercul vicios, iti va fi din ce in ce mai greu. Foarte greu. Povara asta (in kilograme) ti se va aseza nu doar pe corp, ci si pe suflet.

In plus, probabil ca ai observat cum atunci cand mananci si nu te saturi, si nu te opresti la timp, te simti vinovata. Si cum scapi de sentimentul asta coplesitor? Ca de orice alt sentiment care te sacaie… Mancand. Mancarea este cea mai la indemana care te alina si te recompenseaza, si te relaxeaza. Dar DOAR pe moment. Apoi iar te vei simti vinovata. Mult mai vinovata. Probabil, te vei pedepsi. Fie vei manca din nou, fie te vei infometa. Iar asta iti va aduce dupa un timp foame intensa si iarasi mancare multa… Este un alt cerc vicios pe care trebuie sa il rupi.

CITESTE SI  Cum sa ierti, in 8 pasi. De ce e important sa faci asta

Stiu ca e greu. Stiu ca in teorie lucrurile par clare si simple. Si nu sunt. Nu sunt deloc simple. E groaznic de greu sa scapi de obisnuinte. E groaznic de greu sa vezi lucrurile total diferit, din alt punct de vedere fata de cum o faceai pana acum.

Ceea ce ai construit, ca obisnuinta si stil de viata, in ani, nu vei putea sa schimbi dintr-odata, iar asta te va tine in loc si iti va incetini progresul. E important sa stii ca schimbarile durabile se fac cu pasi mici, de bebelusi, si ca ai nevoie de rabdare si de perseverenta. Si ca fiecare mica schimbare e un succes. Si, mai mult, daca ai recaderi, asta nu inseamna ca ai sters tot ce ai facut si tot ce ai castigat pana acum.




Probabil, te-ar ajuta sa iti tii un jurnal, in care sa scrii chiar si ce mananci si, mai ales, ce ai simtit si gandit cand ai mancat…

Tot ce pot sa iti spun acum, la final, este ca, chiar daca schimbarile par dificil de realizat, totul este posibil. Avem resurse nebanuite care ne ajuta sa ne indeplinim visurile. E doar o chestiune de optiune, de rabdare si de timp. Repet, totul este posibil. Asa ca in niciun caz nu-ti abandona visurile. Nu te abandona pe tine…

Daca iti plac vestile bune si noutatile

Buna! Sunt Elena Ceciu, Coach in Psihonutritie.

Vreau sa iti ofer GRATUIT un indrumar pentru schimbare despre mancare si diete, in format PDF. 

Unde sa iti trimit indrumarul?

 

Iti multumesc pentru inscriere!