Selectează o Pagină





De ce mindful eating? La Clinica de Reducere a Stresului, Universitatea din Massachusetts, clientii primesc indicatii pentru prima lor meditatie: sa manance un strugure incet si cu atentie.

Multi pacienti nu isi dau seama ca este o forma de meditatie. Insa orice poate fi o forma de meditatie, daca suntem prezenti in experienta noastra.

Exercitiul poate dura chiar mai mult de 5 minute.

Suntem atenti la forma, la culoarea strugurelui. La textura, gust, la modul cum dintii dezintegreaza obiectul, la reflexul de deglutitie, la post-gust etc.

Apoi, oamenii spun ce cred si ce simt. Reactiile sunt multe si diverse:

„Nu credeam ca asta e gustul strugurelui.”

„Ma simt relaxat.”

„Simt o caldura in corp.”

„Ma simt satul!”

„Nu-mi plac strugurii.”

mindful eating





 

Mindful eating: am mancat o rosie cherry in 3 minute

Am facut acest exercitiu, de mindful eating, insa cu o rosie cherry.

Am luat-o din frigider si am spalat-o. I-am rupt codita si am inceput sa o studiez.

I-am observat micul cerculet verde, de unde am scos codita. Apoi am vazut doua-trei usoare riduri pe coaja de un rosu aprins.

Este o rosie cherry destul de mare. Trebuie sa musc din ea de mai multe ori.

Am apropiat-o de gura. Este rece.

Musc si observ cum dintii incep sa macine coaja.

Pulpa este moale, catifelata, suculenta si imi inunda gura, insa apare imediat reflexul de deglutitie.

Inghit.

Mai musc o data.

Ma deranjeaza un sunet de la telefon. Era asa bine sa fiu atenta doar la rosia mea…

Continui sa musc si sa fiu atenta la fiecare inghititura. Simt rece in corp. Probabil, rosia a ajuns in stomac.

Au trecut trei minute de cand am deschis frigiderul.

Trei minute de liniste, de relaxare. De experienta 100% in relatia cu mancarea…

„One raisin can teach you a lot”, Jan Chozen Bays.

Exact asta cred si eu.

Am reusit sa fiu trei minute prezenta 100% aici si acum. Gandurile mele nu au vagabondat aiurea, cum deseori obisnuiesc. Din idee in idee, din neliniste in anxietate. Sunt aici si acum. Ma simt minunat. Iata o tehnica atat de simpla de mindful eating.

Ei, bine, sa practici „mindful eating” este, asadar, o forma de relaxare. In plus, ea aduce o multime de beneficii:

1. Iti poti intreba corpul de ce are nevoie. De ce anume iti este foame? Ajungi sa mananci exact ce are corpul nevoie, asigurandu-i nutrientii necesari.

2. Poate afli ca nu iti este foame. Iti poti intreba atunci mintea si sufletul de ce au nevoie. Poate ca ai nevoie de cinci minute de relaxare. Atat.
Nu de un castron cu supa, o jumatate de pui, o salata cu cinci rosii si de trei felii de tort.

3. Poti sa incetinesti ritmul la masa. Si asta inseamna: digestie mai buna, ardere a caloriilor mai buna, pe scurt, metabolism mai bun.

4. Poti sa intelegi de ce cantitate de mancare ai nevoie. Doar daca esti atent la semnalele venite de la corp. Daca gandurile fug in alta parte, ai pierdut. Ai pierdut lupta cu cantitatile.

5. Vei invata sa-ti iubesti mai mult corpul. Pai, daca ii oferi ce, cand si cat are nevoie, o sa observi ca iti imbunatatesti sanatatea si/sau scapi de kilograme nedorite. Nu asta iti doresti?

6. Te bucuri de binecuvantarea hranei in moduri care te fac sa te simti eliberat. Mancarea nu mai este cea care iti domina viata.

7. Afli alimentele dupa care tanjesti. Pentru ca iti schimba starea de spirit. Poate tanjesti dupa cafea, sare, zahar, carbohidrati. Poate ca tanjesti, de fapt, dupa mai multa iubire, atentie, grija.

8. Te poti intreba de unde vine mancarea. Cum si de cine au fost cultivate fructele si legumele. Cine le-a gatit. Ce condimente a folosit. Valoarea mancarii nu este data doar de nutrienti, ci si de istoria sa. Mancarea ta a fost semiprocesata printr-un proces impersonal, intr-o fabrica uriasa, cu mecanisme automate? Sau a fost „crescuta” si pregatita cu drag de bunica, in mica ei gradina din fata casei?

9. Poti sa constientizezi ca nu-ti este foame doar cu… stomacul. Ca exista o foame a ochilor, a nasului, a gurii, a mintii. Nu ti s-a intamplat sa fii satul, dar, vazand un bol cu capsuni, sa zicem, sa fi simtit ca nu te poti abtine si ca trebuie neaparat sa mananci? Ei, bine, a intrat in actiune foamea ochilor…

Voi scrie in curand tehnici de meditatie pentru a practica „mindful eating”. Nu as vrea sa pastrez termenul in limba romana. Pentru cei care totusi stiu alte limbi decat engleza, le spun ca este vorba despre a manca in timp ce suntem atenti, prezenti la masa.

Aici poti gasi 12 idei despre ce inseamna o relatie sanatoasa cu mancarea, tot din perspectiva mindful eating.

Sursa de inspiratie: „Mindful eating”, Jan Chozen Bays, medic si profesor Zen.

Foto credit: Pixabay.com

 

Ei, bine, va invit sa imi spuneti daca ati trait asa ceva, daca ati reusit sa fiti 100% prezenti la masa. Sau daca sunteti dispusi sa faceti experimentul „Strugurele”.

CITESTE SI  Ce ne poate aduce 2011

Daca iti plac vestile bune si noutatile

Buna! Sunt Elena Ceciu, Coach in Psihonutritie.

Vreau sa iti ofer GRATUIT un indrumar pentru schimbare despre mancare si diete, in format PDF. 

Unde sa iti trimit indrumarul?

 

Iti multumesc pentru inscriere!