Selectează o Pagină

Citind cartea “Ce sa le spunem copiilor – cand sunt foarte mici, cand sunt tristi, cand sunt bolnavi, cand se bucura”, de Francoise Dolto, psihologul Cristina Dragulin a gasit cateva paragrafe in care autoarea se refera la relatia cu mancarea a copiilor si la modul in care adultii gresesc in legatura cu educarea prichindeilor lor. Iata ce spune Fr. Dolto:

„De pilda, un copil nu vrea sa manance. In niciun caz nu trebuie sa manance; deoarece, daca aceasta ar fi o nevoie, ar manca. Daca nu vrea sa manance inseamna ca nu are nevoie, este doar dorinta dumneavoastra. Ii veti spune: Daca nu ti-e foame, foarte bine, cand o sa-ti fie foame, ai sa mananci.

Mamele nu au de unde sa stie cand le este foame copiilor. Dar mai este ceva: Daca ti-e foame, mana ta iti va da sa mananci, nu mana mea, mana mamei tale, ca si cum tu nu ai putea singur.”

Care e “rostul” unei mame

Rolul nostru nu este de a ritma nevoile copilului, asa cum credem noi, ci de a fi in slujba ritmurilor lui, de a-i da de mancare atunci cand ii este foame.

CITESTE SI  Poti face diabet si mancand stevie, loboda si urzici

Iar el va lua ce va vrea din ce ii dam noi, iar daca nu vrea, trebuie sa-i spunem: „Forarte bine”. Este aberant sa mananci daca nu ti-e foame, nu ne dam seama ce facem. Putem spune chiar ca, la limita, este ceva „pervers” sa mananci fara sa-ti fie foame.

Un copil care este indemnat sa manance cand nu ii este foame este ca un copil incurajat catre o perversiune, ca sa ii faca pe plac adultului.

Fiecare mananca cat ii este foame. Uneori mancam mult, alteori putin, dar „bine” ce inseamna? De multe ori le auzim pe mame ca intreaba: „A mancat „bine”? Sau: „Nu „si”-a mancat iaurtul?” (Deoarece, evident, este iaurtul „lui”…) „Nu „si”-a mancat friptura?” Cand, de fapt, a mancat atat cat ii trebuia, asta e tot.

Exista si represalii: „Daca nu mananci cutare lucru, nu iti fac nici eu cutare lucru”. Este de neinchipuit tot targul pe care il fac mamele dand valoare cu V mare la tot ceea ce copilul ingereaza sau produce prin corpul sau, cand de fapt importanta este dorinta cu care copilul creeaza pentru ceilalti cu care comunica – insa fara servilism – si, mai ales, pentru propriile lui nevoi, in ritmul lui.

CITESTE SI  Dulciurile si… increderea

De exemplu, un copil nu are nevoie de bomboane. Iar daca cere una, o face pentru placerea ca o persoana sa se ocupe de el, sa ii vorbeasca, sa ii arate ca este iubit.

Este foarte interesant sa constatam ca daca unui copil i se spune: „Bine, sigur, cum ai vrea sa fie bomboana? Sa fie rosie?” – incepe o discutie de o jumatate de ora in care se discuta despre gustul bomboanei in functie de culoare, daca e rosie sau verde, se poate ajunge si la desenarea bomboanelor, iar copilul uita ca, de fapt, voia sa manance o bomboana. Insa ce conversatie reusita a fost in legatura cu bomboanele! Ce bine s-au simtit impreuna timp de o jumatate de ora!”

CITESTE SI  Workshop gratuit de psihonutritie

Inchei cu un caz prezentat tot de Fr. Dolto. O mamica ii tot facea sandviciuri de dimineata baiatului ei, cand pleca la scoala. Acesta nu simtea nevoia sa le manance si le arunca mereu in scara blocului. Iata ce spune Fr. Dolto:

„De ce sa i se faca in continuare sandviciuri unui asemenea copil, in loc sa i se spuna: Esti deja destul de mare, un baiat de opt ani isi poate face singur sandviciurile?

Nu inteleg de ce mama se simte obligata sa i le faca si sa i le dea. Cand am rostit aceasta fraza, am auzit exclamand: Si sotul meu spune acelasi lucru!…

Dar atunci care e rostul unei mame, daca nu sa aiba grija de sanatatea copiilor ei? Pentru aceasta mama, era „bine” daca fiul ei manca chiar fara sa ii fie foame, pentru ca ea sa aiba un rost.”

Foto: © Wavebreakmedia Ltd | Dreamstime.com; Pixabay.com

Daca iti plac vestile bune si noutatile

Buna! Sunt Elena Ceciu, Coach in Psihonutritie.

Vreau sa iti ofer GRATUIT un indrumar pentru schimbare despre mancare si diete, in format PDF. 

Unde sa iti trimit indrumarul?

 

Iti multumesc pentru inscriere!