Tag Archives: Zabaione

Zabaione si limba cu masline, in Bacau

Cumva am avut si putin noroc: pensiunea pe care am ales-o era la 20 de metri de restaurantul pe care il descoperisem pe acelasi blog. De cum m-am apropiat de local, am vazut primul semn ca lucrurile s-ar putea sa fie pe placul meu: erau destul de multe masini in parcare (deci, clienti!). Restaurantul se afla in fostul sediu al Muzeului de Stiinte ale Naturii “Ion Borcea”, o cladire impunatoare, renovata de curand.

retaurant,bacau,la michele

Am intrat putin cu teama pentru ca intelesesem ca la parter (partea de nefumatori) avea mult alb si ca ar semana cu o cantina. Nicidecum! Desi minimaliste, decoratiunile au bun-gust si creeaza o atmosfera calda, fara sa te faca sa te simti ca ai fi intr-un restaurant in care trebuie sa intri in rochie de seara, daca vrei sa te simti confortabil. Atmosfera m-a facut sa ma relaxez si sa… traiesc clipa (etajul este si mai dragut decat parterul, e la mansarda, asa cum imi place mie, insa, din nefericire pentru mine, este pentru fumatori – uneori se pare ca e bine sa ai vicii!).

la michele

Sa trecem, in sfarsit, la partea cea mai savuroasa a povestii. Am deschis meniul din care nu a fost foarte simplu de ales: sa fie paste, sa fie feluri diferite cu carne, sa fie si o supa cu ceapa? Nu mai zic de deserturi! Te-ai prins ca restaurantul este cu specific italian, nu? Si, dintr-odata, am avut marea revelatie: limba de vita cu sos de smantana si masline. Am intrebat cu emotie cam cum e limba, daca e moale sau mai tare (pesimista putin, fiind suspicioasa ca nu-mi va spune chelnerita adevarul). Ei bine, carnea a fost foarte frageda, iar impreuna cu sosul de smantana a iesit un fel de mancare incantator. Si asta nu e tot: am ales, ca garnitura, legume pe gratar.

limba,masline

Abia am mancat toata portia, cu pauze si cu inghitituri mici de vin. M-am felicitat ca nu am cerut si supa (sunt totusi cu gandul la ea!), bine ca eram la cina, ca nu as fi putut sa mananc atat de mult. Bun, a urmat desertul. Pe masa a aparut un pahar inalt de Zabaione (tot mancam eu in Bucuresti inghetata de Zabaione de la “La Delicii”) si niste clatite cu inghetata si ciocolata (reteta descoperita de mine la Brasov).

clatite,inghetata,ciocolata

Mi-a placut mult acest desert, desi am fost uimita sa constat ca al doilea Zabaione, pe care l-am cerut pentru sotul meu, era mai bun decat primul. Era perfect. Al meu mai avea bucatele mici de ou.

zabaione

Per total, pot spune ca am fost multumita ca am reusit, pana la urma, sa fac o alegere buna in Bacau.

bacau

Am plecat apoi la o mica plimbare prin centru, am dat nas in nas cu primele decoratiuni de Sarbatori si m-am intors “acasa”. Apropo, si de pensiunea pe care am descoperit-o am fost multumita: este noua, oamenii sunt foarte atenti la cerintele clientilor, camerele sunt dragute si foarte curate si mai e si in centru. Si in sala de mese este placut, iar vara cred ca este si mai bine pentru ca da intr-o terasa frumos amenajata, plina cu verdeata. Pensiunea se numeste Studio si este pe strada Oituz (Mihail Kogalniceanu), aproape de rondul unde este statuia lui Stefan cel Mare – pensiunea e la nr 17, iar restaurantul la nr. 12, pe aceeasi strada.

Share/Bookmark


Zabaione, mai putin vin, mai delicios

zabaione

Sa continuam peripetiile cu smochinele. Povesteam data trecuta ca am avut in copilarie trei smochini si ca nu-mi puteam inchipui toamna fara smochine. Ei bine, acum doi ani, cand a trebuit sa ma despart de casa bunicilor unde traiau doi dintre smochinii mei (cel de-al treilea murise cu mai bine de 20 de ani in urma pentru o cauza… nobila, cum am mai spus: ca in locul lui sa se inalte acum falnic un bloc), m-am gandit ca ar fi cazul sa iau un descendent de-al lor cu mine. Asa ca mama a luat cateva ramuri, le-a crescut cu grija intr-o caldare cu pamant, pe care am carat-o eu apoi la 250 km distanta si am plantat-o in gradina la care am acces in prezent. Pana aici, toate bune si frumoase. Doar ca micul meu smochin a fost reperat, probabil de un vecin care traieste cu ideea ca daca pui mana pe ceva ramane al tau, si „a facut picioare intr-o noapte”. Asa am pierdut si ultima ramura din smochinul copilariei mele.
Ma intreb daca acela care a furat smochinul a stiut sa il planteze si sa-l ingrijeasca. Daca “l-a dus mintea” sa fure un copac, ma cam indoiesc ca a fost in stare… sa-l si creasca.

Asa ca acum sunt cu ochii prin piata dupa smochine proaspete. Ieri am luat din nou cateva de la supermarket si le-am facut cu dedicatie o crema Zabaione. Nu a iesit galbena asa cum ar trebui, doar este pe baza de galbenusuri. Mie mi-a iesit rozaliu spre rosu, aproape cum erau smochinele, asta pentru ca am folosit vin de Porto. Am sa repet reteta cu vin spumant.

Se amesteca bine 6 galbenusuri cu 100g de zahar, apoi se adauga 250ml de vin. Se asaza compozitia la bain marie si se amesteca incontinuu pentru a incorpora aer. Asta vreo 6 minute – nu e momentul sa raspunzi la telefon sau sa dai drumul la TV, telul trebuie sa fie lipit de mana si nu trebuie sa te opresti. Dupa vreo 3-4 minute, compozitia, care pana acum era lichida, incepe sa se ingroase. Ingredientele sunt putine, atentie insa pentru cei la dieta! Conteaza, bineinteles, tehnica. Am sa repet reteta pana o sa simt ca o stapanesc. In varianta in care am facut eu reteta, mi-a iesit cu un gust pregnant de vin. Pasul urmator a fost sa amestec crema care mi-a mai ramas, dupa ce am terminat smochinele, cu frisca. Ei bine, noua crema este obsolut delicioasa! Mult mai catifelata si mai buna decat prima, care avea gust puternic de vin. Am mancat-o pur si simplu cu piscoturi de sampanie.


Share/Bookmark