Vrand-nevrand, am ajuns si weekendul trecut la mare. Zic asta pentru ca nu a fost o vacanta programata, ci una de lucru. Am fost cu mic, cu mare, la concursul de sah organizat de Ziua Marinei de Cercul Militar din Mangalia, ca sa-l sustinem pe Ache. (Daca ati citit si celelalte articole de vacanta din vara asta, ati dat precis de recomandarile lui culinare 😊. Inca nu are 6 ani si s-a intors de acolo cu o cupa la grupa de 7 ani.)

3 restaurante pe litoral-min

Dar sa trecem la lucruri cu adevarat importante (pentru supravietuire 😊), cum ar fi ce si unde mancam pe Litoral. Daca in datile trecute v-am povestit de Lacul Racilor sau de Pescaria lui Matei, acum ne mutam mai la sud si incepem cu La Petya din 2 Mai.

Gasiti cel mai mare papanas La Petya

Ei bine, nu am mai fost pe la 2 Mai. Si, probabil, ca nu o sa ma mai duc in mod special, ci doar asa, in trecere. Acolo am gasit cazare aproape de Mangalia. Am cinat La Petya. Ma documentasem inainte si citisem tot felul de lucruri frumoase despre această terasa. Dar si mai putin frumoase – pe acestea din urma le-am si uitat si m-am dus sa experimentez. Am ramas cu o amintire placuta.

Poti manca bine, la un pret mai mic decat in nord. Nu gasesti nici fastul din nord, atmosfera e mai rustica. Dar e atat de placut! Totusi, zambind, imi aduc aminte cum gandul mi-a zburat la Seinfeld cand eram La Petya. Stiti episodul acela cu Soup Nazi? Cam asa m-am simtit si eu in interactiunile cu unul dintre ospatari. Am simtit ca trebuie sa fiu foarte cuminte, disciplinata si o sa primesc ceva bun. Daaa, am primit ceva foarte bun. Si cred ca l-am vazut si pe patron, un om bland, care intreba din cand in cand oaspetii daca le-a placut mancarea, caci, desigur, era preocupat de parerea celor care-i treceau pragul. Nu m-am suparat deloc pe ospatarul care mi-a amintit de Seinfeld, chiar m-a amuzat. Asa era stilul omului, pana la urma nu te astepti sa devii prieten cu ospatarii, nu?

papanasi-minPe langa salata de icre pe care Ache o comanda la fiecare restaurant (nu a gasit-o in meniul ardelenilor de la Bran-Moeciu), ne-am delectat cu niste pestisori care tin locul hamsiilor. Nu sunt sarati si sunt mai carnosi. Partea rea este ca am uitat cum ii cheama, dar daca ajungeti pe acolo, sigur va vor fi recomandati.

Socul pe care l-am avut a fost la desert. Intelesesem eu de pe internet ca papanasii sunt uriasi, dar nu mi-a venit a crede. Asa ca am luat… unul pentru doua persoane. Vai! „Jumatate” de portie este ceva absolut urias. Iar variantele de dulceata sunt nenumarate. Jumatatea mea a avut dulceata de cirese si jumatatea sotului, dulceata de zmeura. Ma rog, jumatatea asta e un papanas, tot imens, de sine statator.
Ma voi intoarce cu placere La Petya, daca drumurile ma vor duce la 2 Mai.

Aaaa, si am uitat sa va spun. Stiti cu cine m-am intalnit aici? Cu un falnic smochin. Ce m-am mai bucurat! Este copacul care mi-a indulcit copilaria – cu smochine crude, in dulceata sau in compot. In toate felurile! Caci avea bunica grija sa avem tot anul, nu doar in septembrie. Le duc dorul, desigur, amandurora. Si bunicii, si smochinului. Abia de mai prind pe la supermarket cateva smochine, scumpe si de alt soi fata de cel pe care-l cunosc eu – mai mici, mai pricajite, mai putin zemoase, mai uscate, nu asa de aromate…

Acum, sa ne mutam mai la nord, chiar în Mangalia.

Am gasit cel mai bun bors de peste

La Cazemata lui Puiu am ajuns dupa 6 ore de concurs de sah. Nu e cazul sa va spun cat de bucurosi am fost cand am pasit pa terasa unde marea este atat de aproape. Zona de mese e strajuita de stabilopozi si risti chiar sa simti niste stropi de la valuri. E un sentiment foarte placut. Desigur, am avut aceeasi impresie de… rustic.

asigurare

Aici, am mancat cel mai bun bors de peste. Acum, cand scriu, imi „ploua in gura”. Parca vad zeama aia aromata, cu leustean din belsug, cu bucati fragede de peste. Nici ca mi-ar fi trebuit mai mult. Am gustat si din midiile pane ale sotului, care erau fragede, delicate, cu gust de mare. Si acestea erau perfecte!

Dupa masa, am fost la plaja. Marea era taiata de o fasie de pamant. Pe o parte, nisipul era fin ca faina, dar marea, maloasa si urat mirositoare. Pe cealalta parte, marea era verde-albastra, insa… lipsea nisipul. Era plin de scoici intepatoare, cand calcai pe resturi de cochilii. Cand, spre seara, am plecat de la plaja si am trecut pe langa Cazemata, miroasea imbietor, iar oamenii se indreptau spre terasa sa cineze. M-am felicitat ca tocmai fusesem mai devreme, acum era plin localul.

Si aici ma voi intoarce, cand voi avea drum la Mangalia.

Ne continuam calatoria mai la nord, pe drumul de intoarcere acasa.

Pofta pescarului, din nou!

Nu am putut ajunge pe Litoral fara sa dam o fuga la Pofta pescarului de la Costinesti. Despre el, am scris in vacanta trecuta, cea din iunie, dar mai voi intoarce iar si iar acolo. Poate, vara viitoare ne si cazam la ei.

creveti in sos de unt-minA fost un pic ciudat, ca am nimerit exact intre orele 11:00 și 12:00, dupa ce am fost blocati in traficul din Mangalia, cand se face trecerea de la micul dejun la pranz. Si ideal ar fi fost sa lasam oamenii in pace sa se organizeze. Insa am sunat la ei, pentru ca imi parea tare rau sa ratez aceasta vizita, fiind in tranzit, si am fost primiti cu bratele deschise. Si, culmea!, nici nu am asteptat sa vina mancarea. Nu ca ar fi fost o problema, caci este atat de minunat sa stai in tihna, pe terasa, si sa privesti marea – lucru pe care l-am ratat prima data, pentru ca plouase atunci.

Ne-am delectat cu niste creveti (uriasi) in sos de unt, nelipsita salata de icre si niste somon la gratar pentru copil. As fi ales orice altceva, un peste cu iz de Marea Neagra, pescuit AZI, dar la capitolul „fara oase, pentru copil”, somonul a invins. Insa nu am regretat deloc. A fost delicios, asezat frumos pe un pat de ruccola.

La desert, nu putea sa lipseasca lava cake cu inghetata de vanilie. VANILIE am spus, vanilie adevarata, caci se vedeau semintele.

Dupa acest rasfat, a urmat o calatorie de sase ore pana in Bucuresti, pe drumul vechi. Nu ne-am fi incumetat sa ne avantam in inghesuiala de duminica de pe autostrada. Si, culmea!, vechiul drum a fost linistit, cu peisaje mai frumoase, deloc plictisitoare, cum sunt pe autostrada, si cu sosele bune. Singura conditie e sa ai rabdare, sa nu te grabesti nicaieri. Poti chiar sa faci mici opriri, sa cumperi pepeni de Calarasi sau dovleci pentru placinta.