Despre Mihaela v-am mai povestit prin 2014, cand eram foarte incantata de brandul Verde Aromat. Si acum mai am prin dulap condimentul care-i poarta numele. Atunci, Mihaela ne povestea despre cum e sa stai ore in sir in bucatarie de drag, despre uleiuri de măsline inmiresmate, aduse tocmai de pe dealurile insorite ale Siciliei, despre cuscus cu rosii uscate si alte bunatati, despre mustar de casa si pateu de ciuperci cu alune de padure.

Acum, Mihaela aduce un pic de lumina din perspectiva consilierului de nutritie, despre cum sa ne dezvoltam la maximum ca fiinte umane (e cineva care nu-si doreste asa ceva? :)) si despre un atelier de gatit care te va relaxa si binedispune intr-o frumoasa sambata de octombrie.

Si pentru ca lucrurile sa fie si mai placute, cineva va putea participa gratuit la acest atelier de gatit (detalii, la finalul interviului).

Mihaela
 
Spune-ne un lucru despre mancare pe care ai fi vrut sa il inveti la scoala.
La scoala?!? Orice despre mancare, numa’ sa fi invatat ceva. Mi se pare esentiala pentru evolutia rasei umane educatia culinara in scoli!

Vai, nu ma face sa intru in subiectul asta! Maine, daca ma pui, as face un proiect, m-as apuca de treaba, de promovat proiecte de lege… orice!

Cum se poate sa iasa copilul din liceu si sa nu stie el pentru corpul lui ce e mai bine sa manance?

Sa stie sa-si faca un ou, mai, da’ nu ochi prajit! Sa stie de ce e bine sa aleaga oua cu numarul 0 si ce inseamna codul de pe ele, sa stie de ce nu e bine sa-l prajeasca in ulei rafinat si de ce e mai bine sa-l fiarba! Si sa stie cum sa-l faca naibii sa fie mai gustos, daca tot l-a fiert asa simplu… sa-i puna o frunza alaturi, o leguma, o aroma, ceva care sa-i stimuleze papila, dar si inteligenta creativa in sens pozitiv.

Foarte mult m-a inspirat in demersul asta Anthony Bourdain, care explica foaaarte misto in Medium Raw de ce este importanta educatia culinara. He perfectly nailed it!

Anthony Bourdain Medium Raw
 
Care sunt ingredientele tale preferate acum, toamna?
Pentru mine, toamna miroase a magiun de prune si a placinta cu dovleac.

Totusi, iubesc abundenta toamnei, n-as putea sa aleg… cand vad tarabele pline, ma topesc de drag! As cumpara tot si as gati cate ceva din toate.

tarabe pline
 
Care ar fi primul pas pe care sa-l facem pentru echilibru atat in dieta, cat si in viata noastra?
Pentru echilibru in dieta incepi intotdeauna cu analiza greselilor pe care le faci. Noteaza zilnic ce, cat si cand mananci, adica pastreaza un jurnal alimentar timp de doua saptamani si o sa observi singur(a) dezechilibrele. Daca simti nevoia de mai mult, mergi cu el la un nutritionist sa ti-l analizeze si sa-ti ofere solutii practice.

Echilibrul exterior, in viata noastra, va fi intotdeauna o reflectare a starii interioare. Stabilitatea fizica, mentala si emotionala – adica starea de echilibru interior duce la o implinire personala, armonie, vitalitate si echilibru in tot ceea ce exista in jurul tau, iar primul pas este autoingrijirea. Totul incepe de la relatia ta cu tine si grija ta fata de tine.

Sa incepi cu dieta ca prim pas catre echilibrarea intregului ansamblu corp-minte-suflet este cel mai usor, din punctul meu de vedere. Hraneste corpul corect si acesta va incepe sa functioneze cu adevarat la nivel optim, hraneste toate aspectele fiintei tale si vei inflori! Combinand partea de dieta cu miscare, exercitii de eliberare emotionala si o practica spirituala la alegere se obtin rezultate rapide pe termen lung, iar fiinta umana se va dezvolta exponential!

In munca mea recomand intotdeauna practici de echilibrare pentru fiecare nivel al fiintei si caut mereu sa aflu ce tehnica/terapie este mai potrivita pentru fiecare. Alimentatia si corectarea dezechilibrelor nutritionale mi se par esentiala si constituie primul aspect la care lucrez cu clientii mei, pentru ca mai apoi sa ii directionez catre alte practici benefice intregului.
 
Care ar fi modalitatile optime de preparare a alimentelor?
Optim inseamna, conform gastrotehniei, sa gatesti in asa fel incat sa pastrezi cat mai mult din nutrientii din alimente, sa fie preparatul placut ca aspect si gust si sa fie usor de digerat.

Ideal ar fi ca lumea sa stie cum sa gateasca indeplinind toate aceste criterii. Asta incerc eu sa fac prin acest atelier de gatit si prin educatie culinara.

Metodele pe care le folosesc si le recomand personal: prepararea la abur, calirea rapida (sau stir-frying), dar aici, mare atentie la uleiurile folosite, gatirea in vase de lut sau fonta la foc mic timp indelungat (fie pe aragaz, fie la cuptor) si fierberea inabusit cu foarte putine lichide si grasimi.
 
Exista dieta ideala?
La o prima analiza, as spune ca nu!

Dar fara sa ne complicam prea mult, cand e vorba despre oameni sanatosi… o dieta vegetariana cat mai naturala (simplu, proaspat, local si de sezon), cu o componenta de miscare fizica si practica spirituala zilnica, este cea mai buna cale catre o viata implinita, de sanatate, vitalitate si longevitate.

dieta vegetariana
 

Atelier de gatit

 
Ce ne inveti intr-un atelier de gatit?
Atelierele mele nu vor fi niciodata doar despre gatit sau doar despre nutritie. Asta este darul meu, sa extrag esenta din fiecare si sa o dau mai departe intr-o forma simpla si usor de inteles.

Consider ca este important ca omul sa stie atat retete si cum sa gateasca cat mai sanatos, cat si notiuni teoretice despre tipologiile umane, grupele alimentare si tehnici de gastrotehnie.

Uite, de exemplu, ce am pus pe meniu la urmatorul atelier de gatit:

  • care sunt principalele tipologii (rezumat din nutritia moderna si Ayurveda);
  • principalele grupe de alimente si caracteristicile lor atat la nivel nutritional, cat si influenta lor la nivel energetic;
  • tehnici de gastrotehnie – modalitati optime de preparare pentru a beneficia la maximum de nutrientii din mancare;
  • combinarea corecta a alimentelor – primul pas in tratarea dezechilibrelor si a alergiilor alimentare
  • retete din ingrediente LOCALE si de SEZON!

Un lucru pe care ar trebui sa-l stim inainte de a veni la acest atelier de gatit
Nu trebuie sa stii nimic, trebuie doar sa vrei sa stii ce e bine pentru tine. Si daca stii multe, dar sunt toate alandala in capul tau, iarasi e bine sa vii, ca am eu talentul asta de a sintetiza informatiile si de a le prezenta clar si simplu pe intelesul oamenilor. Imi plac lucrurile simple – si in nutritie, si in bucatarie.

 
Ce se intampla, practic, la atelier:

  • prima parte este transferul efectiv de informatii printr-o prezentare interactiva;
  • apoi trecem la partea practica – facem exercitii de analiza a tipologiilor si a combinatiilor alimentare din diverse retete prin care verificam intelegerea informatiilor predate;
  • in ultima parte gatim impreuna si gustam;
  • in plus, trebuie sa stii ca vei primi materiale printate cu toate informatiile prezentate la curs si planse color pe care ti le vei putea lipi in bucatarie pe frigider : ) ca sa le retii mai usor.

Am o surpriza pentru voi, dragii nostri cititori. O intrare gratuita la atelierul de sambata, 17 octombrie, la Casa Margarit. Puteti sa castigati daca scrieti mai jos un comentariu despre motivul pentru care ati vrea sa participati la acest atelier de gatit. Cum Mihaela este cea care ne face acest dar, ii rezerv dreptul de a alege castigatorul. Miercuri, 14 octombrie, este ultima zi de inscriere la concurs. Succes!

atelier de gatit

 
P.S. Saptamana viitoare, voi vorbi cu Mihaela despre cine sunt marii responsabili de majoritatea dereglarilor din corpul nostru, inclusiv cei care determina kilogramele in plus. Plus solutii, bineinteles :).