Adica atunci cand ai mancat pana nu ai mai putut. Sa fi simtit ca te-ai saturat… cu vreo 10 minute in urma si, totusi, sa nu te fi oprit.

De mancat peste limite este posibil sa ni se fi intamplat la multi, dar care ar fi cauzele? Care ar fi motivatiile? Incerc sa inteleg pentru ca sigur dupa ce am mancat in maniera asta nu ne-am simtit bine. Deci am ales in deplina cunostinta de cauza sa ne fie rau!

Aud ieri in autobuz o discutie exact pe tema asta: o doamna cu diabet, in varsta de 65 de ani, destul de plinuta, care abia isi tragea sufletul, discuta cu o alta doamna, ceva mai zvelta, dar si ea cu probleme de sanatate. Cea de-a doua ii spunea de nu stiu ce medicament care ii permitea sa manance cam orice. Si doamna cu diabet a intrebat:
– Chiar si sarmale?
– Da, asa, una-doua.
– Pai eu ieri am mancat… cinci! Voiam sa le termin.

Evident ca dupa cinci sarmale nu s-a simtit prea confortabil si, chiar si dupa 24 de ore, incerca sa se impace cu ideea ca nu a facut un lucru atat de rau. Tot repeta: “Voiam sa le termin”.

Bun, cum sta treaba asta cu terminatul mancarii?

Vrei sa speli vasele? Vrei sa faci curat in frigider? Sa tii ordine si sa detii controlul asupra frigiderului? Nu mi-e prea clar.

Am trait si eu experiente asemanatoare, dar din alte considerente. In copilarie, am mancat baclavale pana mi s-a facut rau. Erau senzationale. Dar cred ca, mica fiind, trebuia sa ma opresc dupa prima… jumatate de baclava.

Probabil ca erau rare ocaziile cand aveam in fata aceste delicatese in numar mare si cred ca am vrut sa profit de… oportunitate. Efectul? Nu mi-au mai trebuit baclavale, de-atunci, vreun an. Imi venea rau numai cand ma gandeam la ele.

Si mai am un obicei prost, pe care inca il pastrez. Nu ma pot opri din mancat salata de vinete. Ma innebunesc mirosul, gustul, textura. Sunt perfecte.

Cand ma apuc sa mananc, trebuie sa-mi iau mijloace de precautie: sa pun in farfurie o portie decenta de salata, sa inchid borcanul cu restul de salata bine-bine si sa-l ascund in frigider, incercand sa sterg, totodata, amintirea lui intr-un colt intunecat al mintii mele.

Bun, deci sa recapitulam. Mancam mult, peste masura, gasindu-ne de fapt diverse “motive”: sa spalam cratita, farfuria sau ce-o fi (ca urat tare-i sta plina), sa mancam pana ne saturam ca nu se stie cand mai mancam felul cu pricina, sa mancam pana la fundul borcanului din placere, ca nu putem sa ne oprim.

Ma gandesc totusi ca in spatele acestor motive se ascunde altceva: poate in viata, si nu doar la masa, nu stim cand se ne oprim, nu putem spune “nu”; sau nu ne iubim suficient de mult ca sa avem grija de noi, nu stim sa ne gasim alte placeri, decat cele culinare (care nu sunt gresite, dar trebuie satisfacute moderat).

Foto: Pixabay.com

Tweet 16
fb-share-icon20