Intotdeauna m-am gandit ca o mare putere in lumea asta o au cuvintele; m-a “bantuit” acest gand de cand eram mica, cand habar nu aveam ce inseamna “psihologie” sau ca as fi putut ajunge vreodata “psiholog”.

Azi am citit un articol care iarasi m-a dus cu gandul la puterea cuvintelor (pe www.psychologytoday.com) – un articol despre cum poti slabi daca inlocuiesti in vocabularul tau anumite cuvinte, daca reformulezi unele fraze.

atentie ce cuvinte spui

Ce ar fi daca in loc sa-ti spui “ori de cate ori sunt nervoasa, incep sa mananc”, ai spune “s-a intamplat de mai multe ori sa fiu nervoasa si sa nu am chef sa mananc” (urmarea ar fi: “si de data asta pot sa nu mananc, chiar daca sunt nervoasa”)?

Sau “cand sunt nervoasa, nu mi-e foame, nici nu ma pot gandi la mancare”; “cand sunt nervoasa, mai bine inteleg ce am facut de am ajuns in starea asta”; “cand sunt nervoasa, incerc sa ma relaxez (stiu ca e greu!), apoi voi regandi problema cu mintea limpede”. Variante sunt nenumarate. Trebuie sa le alegem pe cele care sunt potrivite pentru fiecare.

O simpla reformulare de fraza te poate purta catre o situatie complet diferita. Vei aborda diferit starea de nervozitate, vei gasi solutii pentru a iesi din aceasta stare fara “ sa castigi” kilograme in plus inutil.

Exemple de situatii sunt nenumarate, dupa cum si cuvintele pe care le poti inlocui sunt foarte multe.
Le poti cauta chiar tu. Important este: 1) sa constientizezi cuvintele pe care le folosesti cand te raportezi la o experienta; 2) sa cauti mereu o varianta inlocuitoare pozitiva.

Aaa, si era sa uit. Autoarea articolului care m-a inspirat a slabit 20 de kilograme in 3 luni, schimbandu-si vocabularul (ceea ce a dus la schimbarea meniului). Altfel spus, a gandit si s-a exprimat altfel, ceea ce a ajutat-o sa faca alte alegeri culinare. Sa trecem, asadar, la dieta… de cuvinte!

Foto:© Lanak | Dreamstime.com