Am cautat-o si eu inca din facultate, probabil as fi cautat-o si mai devreme, cel mai probabil prin adolescenta, daca nu mi-ar fi bagat familia in cap ca as fi o slabatura. Cam asta am auzit toata copilaria si am si crezut. Mult timp.

dieta

Acum nu mai stiu care este adevarul (femeile din jurul meu erau toate plinute si, probabil, faceam nota discordanta cu ele; in plus, nu mancam pe cat ar fi vrut ele ca sa se simta valorizate pentru ceea ce au gatit; cine mai stie?); insa deja prin facultate avusesem eu revelatia ca nu prea sunt o diva si ca ar fi bine, pentru mine si pentru cei din jur sa ma preocup de centimetri, kilograme, forme, regimuri si de alte lucruri care-ti limiteaza libertatea de actiune si de… gandire.

Asa ca am incercat mai multe cure de slabire; pe masura ce inaintam in varsta, curele respective isi pierdeau insa din putere; slabeam mai greu, intr-un timp mai lung; reveneam apoi, dupa o perioada, la dimensiunile initiale.

Abia acum inteleg de fapt ce se intampla.

Preluam mereu cure de la alte prietene. Nici gand sa fiu atenta la mine, la nevoile corpului meu, la reactiile lui la diferite mancaruri. Nici gand sa-mi treaca prin minte ca sunt intr-o continua schimbare, ca dietele care imi puteau fi bune la un moment dat – la o varsta, intr-un anotimp, intr-un anumit moment al vietii – erau total contraindicate in alte conditii.

Eram asa, ca o frunza in vant, care zbura intr-o directie independenta de vointa ei.

Maine, tot in cautarea dietei perfecte…

Foto header: Pixabay.com