Selectează o Pagină

Probabil, stii deja ca exista o foame a ochilor. Doar ti s-a intamplat sa fii satul, dar, vazand un bol cu capsuni, sa zicem, ai continuat sa mananci (chiar daca stomacul iti zicea ca nu mai vrea sa primeasca nici macar un miez de nuca).

Ca exista o foame a nasului. Stii cum e sa vrei sa mananci doar ca ai simtit miros de cozonac. Sau de tocanita. Sau de pepene proaspat taiat.




Ca exista o foame celulara, care iti spune sa mananci kiwi cand esti racit, caci corpul are nevoie de vitamina C. Sau niste chipsuri, caci ai cam mancat fara sare in ultima vreme.

Sau o foame a gurii care te face sa mananci mai multe cirese, simtind cum se sparg si iti inunda gura cu sucul lor irezistibil.

Ori o foame a mintii care iti spune ca trebuie sa mananci mai multe legume la masa si sa bei mai putina cafea. Ma rog, „mintea crede ca corpul ar coopera si ar manca perfect daca ne-am mentine mereu informati despre adevarul, despre faptele nutritionale științifice” – Jan Chosen Bays. Din pacate, aceste fapte stiintifice s-au tot schimbat de-a lungul timpului.

Ei, bine, de fapt azi vreau sa va povestesc despre foamea inimii.

CITESTE SI  Indrumar pentru schimbare

De cate ori ai mancat pentru ca te-ai simtit singur?

Pentru ca erai plictisit?

Ori suparat?

In aceste situatii, a intrat in scena foamea inimii. Este momentul cand, de fapt, nicio mancare nu ne poate satisface foamea. Caci avem nevoie de altceva.

Pe moment, simtim, poate, un sentiment de usurare. Insa nevoia de a fi cu cineva, de a desfasura ceva care sa te faca sa te simti implinit, de a scapa de suparare nu trece. Foamea inimii nu dispare odata cu lingurita de tort pe care o inghitim.

foamea inimii

De fapt, e nevoie sa invatam sa ne hranim inima.

„Nu vom gasi satisfactie deplina in mancare, indiferent de cat de delicioasa e, daca nu ne hranim zilnic inima. In schimb, cand suntem contienti la masa, rasare un sentiment de intimitate si de conexiune. Numai dupa aceea, orice mancare ne poate hrani inima.”, Jan Chozen Bays.



Foamea inimii… de amintiri din copilarie

Exista si o foame a inimii care ne duce undeva, departe, in copilarie. Imi amintesc atat de bine cum mama facea un tort de mere extraordinar. Nu sunt foarte innebunita dupa ideea de tort de mere, dar cand ma gandesc la cel din copilarie, cu caramelul ala care se scurgea printre feliile de mere, „imi ploua in gura”. Asta pentru ca il mancam cu totii, cu parinti, bunici si unchi, si matusi, intr-o dupa-amiaza relaxanta de duminica.

CITESTE SI  Un “pranz” in miscare – mai repede decat la fast food

Si-mi mai amintesc cum o ajutam pe bunica la framantat cozonacii. Nu era lucru usor. Dar apoi stiam ca imi voi primi recompensa. Casa era inundata de un miros divin, de la cozonacii care se faceau in cuptor. Apoi, venea si momentul degustarii.

Si mai stiu ca mama facea bezele. Si semilune. Si razuite. Ratiunea imi spune ca nu sunt extraordinare. E un aluat fara crema. Insa inima imi spune altceva.

Si imi amintesc si de o mancare de varza acra la cuptor facuta de o matusa. Ah, mi-e dor de varza aia! Si de niste tavi cu baclavale adevarate (dupa retete tinute secret), primite din cand in cand, de la o alta matusa turcoaica.

Si de o mancare de bame facute de bunica. Ti se topea in gura. Exact de atunci nu am mai mancat bame.

Si de banala mamaliga cu lapte, pe care mi-o dadea tot bunica, la cina.

CITESTE SI  Atentie cum ne hranim copiii!

Sau de pizza, reinventata tot de ea.

Dar toate, dar absolut toate aceste exemple se leaga in mintea mea de acea perioada a copilariei. Perioada aceea de mult trecuta. Perioada aceea cand grijile si preocuparile mele erau legate doar de joc si jucarii. Perioada aceea, cand cei mai buni prieteni erau o droaie de pisici. Sau cand „bunatatile” care puteau fi cumparate erau rare si obtinute cu efort. Perioada aceea cand mersul cu trenul insemna vacanta la munte. Sau cand credeam ca orice oras din tara e firesc sa aiba mare :), eu fiind constanteanca. Sau cand ma plimbam prin gradina uriasa, pentru mine, la umbra smochinului. Voi mai manca si cozonac, si mancare de varza, si bezele. Dar ele nu vor mai fi, niciodata, ca atunci. Caci nu vor mai fi inconjurate de grija bunicii, de florile din gradina, de vacantele interminabile petrecute la malul marii.

Tu ce amintiri culinare ai din copilarie? La ce te duc cu gandul? Ti-ai dat seama, uneori, ca nu ar trebui sa mananci si ca simti, de fapt, foamea inimii?

coaching

Daca iti plac vestile bune si noutatile

Buna! Sunt Elena Ceciu, Coach in Psihonutritie.

Vreau sa iti ofer GRATUIT un indrumar pentru schimbare despre mancare si diete, in format PDF. 

Unde sa iti trimit indrumarul?

 

Iti multumesc pentru inscriere!