N-as fi crezut ca intr-un loc uitat de lume, dupa ce treci printr-un peisaj postindustrial, cu betoane, autocamioane grele si drumuri in reparatii, poti gasi un coltisor de rai. Prin urmare, bucuria e cu atat mai mare cu cat gasesti locuri care atrag oameni si nu pentru ca acestea ar fi undeva la indemana, in drum, ca ar avea vad, ca ar fi ieftine, ci pentru ca sunt minunat nascocite. Este tulburator ca le cauti special, ca iti faci program chiar pentru ele, ca studiezi harti, ca ajungi „departe de lume”, pentru ele.

Pescaria lui Matei este un astfel de loc, din Agigea, foarte aproape – ce-i drept, cu mașina – de Eforie Nord, unde am fost cazati.

Rataciti pe drumuri constantene

Cu o zi inainte sa ajungem aici, ne-am ratacit de la Constanta la Eforie Nord, caci google maps ne-a dus pe autostrada si acolo am ratat iesirea. Nu a fost intamplator, caci nu cred sa fie ceva intamplator. In aceasta plimbare neplanificata, am nimerit exact pe drumul spre Pescaria lui Matei. Era clar ca trebuia sa ajungem acolo.

Asa ca primul pas a fost sa caut informatii pe net. Numai lucruri frumoase am citit. Mai putin, ca este destul de scump. Ma rog, ma astept, de obicei, la asta. Nu cumpar o farfurie cu hamsii, sa zicem, ci cumpar experiente.

Fara rezervare la Pescaria lui Matei!

Al doilea pas a fost sa sun sa fac rezervare la Pescaria lui Matei, caci am inteles din ce am citit ca e destul de plin (semn bun, mi-am zis!). Ei bine, cineva mi-a inchis telefonul. Robotul, probabil. Si am primit instantaneu un sms, probabil si el automat, in care mi se explica, intr-o limba romana aproximativa, ca nu se mai fac rezervari. Un mesaj totusi haios si binevoitor. Am zis ca, fie ce-o fi, mergem mai departe.

icre de stiucaPrima impresie

Cand te dai jos din masina, in parcare, ai impresia ca ai nimerit intr-o zona industriala, neprimitoare si prafoasa, sub un pod betonat imens, in miros de tomberoane si vuiet de basculante. Nu va lasati inselati! Doar dupa cativa pasi, veti avea o revelatie.

Cand am ajuns la Pescaria lui Matei, mai erau cateva mese. Era pe la 13:30. Cand am plecat, deja era coada afara. Se face o lista de asteptare in ordinea sosirii si, pe masura ce mesele se elibereaza, sunt invitati noii clienti.

De cealalta parte a lumii

Am primit o masa in mijlocul terasei, unde adia vantul si marea nesfarsita iti odihnea privirea. Muzica relaxanta, in surdina, mese albe, meniu in forma de peste, plus alte detalii care te duc cu gandul la Grecia. Deja, alta lume.

Nu ma pot lauda cu ce am ales din meniu. Mi-am dat seama ca nu sunt in stare sa fac cele mai bune alegeri, cand am multe variante in fata si timp putin. Imi gasesc scuze, ma gandesc ca nu pot comanda ceva doar pentru mine, va vrea si copilul sa manance ce mananc eu. Asa ca nu am ales exact ce mi-as fi dorit (creveti, midii, rapane), ci am fost destul de cuminte.

Pe masa noastra au poposit niste icre de stiuca extraordinare, cu multa ceapa rosie alaturi, lamaie si paine prajita.

Apoi, o portie de chefal si una de biban de mare. Neaparat, cu mamaliga si mujdei. Nu intamplator avem noi, romanii, vorba: „Peste mamaliga prapadeste”. Iar de usturoi mi-e tare greu sa ma despart, asa ca fac eu ce fac si ma intalnesc cu el si prin vacante.

chefalBarbatul: ieftin la sturioni, scump la mamaliga

Dar sa ne intoarcem la titlu, caci precis v-ati intrebat ce e cu el. De mult timp incoace, incerc sa inteleg gandirea barbatilor. Nu e rea sau buna, desigur, ci e altfel decat cea a femeilor.

Pai, sa va dau un exemplu: cand chelnerita a venit sa ne ia comanda, printre icre, discutii despre pesti (cu oase, fara) si limonada, vine intrebarea-cheie (va las sa ghiciti a cui): „Cat costa mamaliga?” Exact acum, cand scriu, ma bufneste rasul. Si pe tot parcursul zilei am avut accese de ras pe acelasi subiect.

Nu conteaza ca bibanul de mare e 38 de lei sfertul de kilogram, important este cat costa mamaliga! Cam asa se fac economiile in familie 😊.

Si poate sunteti curiosi – mamaliga este 3 lei. Si sa nu ma intrebati si voi acum cat e mujdeiul!

Timp de asteptare

Desi erau destule mese pline la Pescaria lui Matei, nu mi s-a parut ca as fi asteptat. Icrele au venit imediat, asa ca pestii s-au putut face in tihna, fara sa ii asteptam noi nerabdatori.

Am asteptat insa mai mult sa mi se ia banii. Dar oricum era placut, vedeam detalii, fara sa ma plictisesc: un domn ospatar arunca o ocheada unei domnite ospatarite, vin farfurii din ce in ce mai interesante (da, trag cu ochiul, ca sa ma inspir pentru vizitele urmatoare), o fetita sparge un pahar. Ei bine, ce mi-a placut, ospatarul i s-a adresat imediat, incercand sa o linisteasca: „Nu e nicio problema. Ati patit ceva?”. Mi-a placut mult atitudinea lui, in acord cu tihna si cu pacea locului. Atitudinea lui a valorat mult mai mult decat pretul unui pahar. Mai ales ca gestul lui ramane scris aici pentru posteritate :).

Rubrica lui Ache

indicatoarePentru ca si copilul a fost parte la aceasta experienta, l-am intrebat ce i-a placut. Desigur, indicatorul cu pesti. Care mi-a placut si mie. Poate nu stiti unde este marea, locul de joaca sau Turcia. Pestii indicatori vin cu lamuriri. Ma rog, probabil ca, din unghiul in care ii priviti, marea e cam imposibil de ratat. La fel cum e plaja sau locul de joaca. Mai greu cu Bulgaria si Turcia. Dar cine sa mai vrea sa plece in directiile astea cand e deja aici?!

Later update: imi zice tot Ache ca i-au placut icrele cu ceapa si lamaie. Cred si eu!

Si sa nu uit: aveti grija sa va luati palariile cand mergeti la Pescaria lui Matei. Terasa este descoperita. Sau, cel putin, asa a fost cand am trecut eu pe acolo.

In incheiere, va las sa va delectati cu cateva fotografii care sa va ajute si ele sa luati decizii gastronomice cand ajungeti pe litoralul romanesc al Marii Negre. Nu uitati, experientele conteaza mai mult decat lucrurile sau decat mancarea. Dar, evident, sunt mai placute cand vin la pachet cu mancare de calitate :).

Va invit acum pe voi sa imi spuneti, la rubrica de comentarii, ce ati mai descoperit pe Litoral. Nu de alta, dar maine ma mut la Cap Aurora si mai am cateva zile de descoperit, experimentat, savurat.

Cu multumiri,
Elena