Am de mers de la un capat la altul cu un tramvai obosit de Bucuresti. Timp suficient sa ma uit in jurul meu si sa observ lucruri. De fapt, nici nu e prea greu. Un miros puternic imi atrage atentia – vine exact din fata mea.

sandvis la fast food

Cineva isi ia “pranzul”. Mirosul incepe sa ma deranjeze din ce in ce mai mult si sunt curioasa despre ce e vorba: un sandvis care seamana izbitor cu cel de la fast food, doar ca, cred, a fost facut acasa.

Ma intreb ce pasiune sa ai pentru fast fooduri ca sa faci chiar tu acasa un asemena sandvis? Stiu ca nu este usor sa mananc atunci cand am o zi ocupata si sunt mereu pe fuga.

Cred insa ca merita sa fac orice efort pentru a avea macar o masa de pranz – linistita, sanatoasa, asezata la o… masa. Pare dificil, dar sanatatea mea depinde de asta.

Pana la urma, este o chestiune de stabilire a prioritatilor.

Asa cum nu pot lipsi de la serviciu, tot asa nu ma pot lipsi de masa de pranz. Altfel, vor urma in lant: probleme de digestie, ingrasare, nemultumire, dieta, slabire, ingrasare din nou. Inutil sa continui pe aceasta tema.

Iar daca vreau sa slabesc, sigur nu voi reusi daca in viata mea nu exista un ritm al meselor.

Nu vreau sa critic pe nimeni, mai ales ca nu cunosc situatia persoanei respective, dar cireasa de pe tort a fost bautura cu care s-a incheiat “pranzul”: aceeasi care insoteste mai mereu sandvisul mancat la fast food. Nu ai ghicit? Iti dau un indiciu: e neagra, dulce si plina de chimicale. Persoana care si-a luat „pranzul” a deschis si a „savurat fericirea”.