alimentatia copilului

Alimentatia copiilor in primii trei ani este esentiala nu doar pentru sanatatea lor fizica, ci si pentru cea mentala. In plus, „modul in care e gestionata relatia copilului cu alimentele influenteaza imaginea de sine a copilului”, ne explica Cristina Dragulin, psiholog clinician:

„Pentru ca v-am recomandat in articolul anterior cartile lui T. Berry Brazelton – „Puncte de cotitura. De la nastere la 3 ani. Dezvoltarea emotionala si a comportamentului copilului tau” si „Puncte de cotitura – de la 3 la 6 ani. Dezvoltarea emotionala si comportamentala a copilului tau” – mi-am propus sa va impartasesc cate ceva despre ce am invatat eu despre alimentatie citindu-le.

Mesajele de afectiune care acompaniaza hranirea sunt la fel de importante pentru starea de bine a copilului ca si mancarea. Hrana este esentiala pentru supravietuire, insa ea nu e suficienta pentru a asigura cresterea emotionala si fizica a copilului. Abilitatea oricarui pui de om de a folosi hrana pentru a creste si pentru a se dezvolta depinde de comunicarea iubirii pe care parintii o ofera odata cu mancarea.

Parintii aduc in relatia copilului cu mancarea propriile lor experiente din copilarie. Fantomele bine ascunse in inconstient ies la iveala si parintii se trezesc repetand fraze ce le-au fost spuse cand ei erau mici: “Daca nu mananci tot din farfurie o sa ramai mic si pricajit!”

A forta copilul sa manance cand nu vrea asta este o modalitate sigura de a crea probleme. Daca parintii doresc ca mancarea sa fie o placere, nu un calvar pentru copil, trebuie incurajat sa-si aleaga singur, trebuie respectat cand refuza ceva si nu trebuie fortat sa manance daca nu vrea. Parintele trebuie sa detina controlul doar asupra alternativelor din care i se ofera copilului sa aleaga, asupra a ce i se serveste si cand.

Alimentatia e terenul pe care parintii si copiii dezbat permanentul conflict dintre dependenta (a fi hranit) si independenta (a se hrani). Modul in care e gestionata relatia copilului cu alimentele influenteaza imaginea de sine a copilului – parintii au de ales: un copil independent, care se simte competent si complet, sau un copil dependent, care se simte incompetent si neincrezator in sine, incomplet.

Mesele copilului mic pana in doi ani sunt pline de refuzuri, negativism. Copilul isi provoaca parintii ca sa afle care le sunt limitele. Parintii trebuie sa fie fermi, de exemplu: “Asta avem astazi de mancare. Daca nu vrei sa mananci, asta este. O sa mananci ori cand iti va fi foame, ori cand voi gati altceva (la masa urmatoare sau maine)”.

Parintii creaza probleme inutile din cauza ca se simt responsabili sa hraneasca copilul. Insa, adevarata responsabilitate este de a avea un copil sanatos atat la minte, cat si la trup. A-l indopa cu mancare, a-l forta sa manance ce nu-i place sau a-i da sa manance cand nu ii este foame nu este calea de urmat catre o sanatate de fier mentala si fizica. Orice refuz daca e tratat cu calm, rabdare si zambete, va deveni… curiozitate!!! Copilul va dori la un moment dat sa incerce. Uneori, va manca, alteori nu. Insa asa se pun bazele unei relatii sanatoase cu mancarea si, la fel de important, bazele unei personalitati puternice.

Refuzul de a manca este luat uneori de parinti ca pe o insulta personala. Ei au muncit pentru mancarea respectiva si, in plus, se simt responsabili sa hraneasca copilul cu tot ce e mai bun. Orice varsta ar avea copilul, trebuie insa respectat. Nici parintii nu ar manca ceva daca nu le-ar fi foame, daca nu le-ar place ce e in farfurie sau daca cineva ar incerca sa le bage cu forta mancare in gura. De ce ar fi altfel in cazul copiilor?

Daca parintii transforma alimentatia intr-un teren de lupta, poate vor inregistra succese temporare. Insa, copilul va invinge – intr-un fel sau altul – intotdeauna si… nu credeti ca ar fi ideal sa fiti invingatori alaturi de el?”

Foto: © Ruslan Grechka | Dreamstime.com; Pixabay.com