“Spune-mi ce mananci, ca sa-ti spun cine esti” afirma Jean Anthelme Brillat-Savarin in cartea “Fiziologia gustului”, in 1826.

Asta pentru a sublinia faptul ca „a manca” inseamna mai mult decat „a supravietui”. „A manca” este un gest care sta la baza construirii identitatii personale si social-culturale. Un lucru ignorat adesea in educatia copiilor este faptul ca „hrana trebuie sa fie nu numai buna de mancat, ci si sa dea de gandit” (Claude-Levi Strauss).

cultura culinara

Hrana defineste atat un spatiu individual, cat si unul cultural, cine suntem, ce traim. Mancarea trezeste, evoca si declanseaza experiente care sunt integrate de psihicul nostru.

Un om echilibrat si „complet” are o identitate culinara, asa cum are si o identitate sociala, sustine psihologul Cristina Dragulin, care ne prezinta cum se formeaza identitatea culinara inca din copilarie si cat de importanta este pentru construirea reperelor nutritionale ale adultului:

Aceasta identitate culinara se formeaza din primii ani ai existentei noastre si toata viata ne vom raporta la ceea ce am simtit si gandit in timp ce mancam cand eram mici.

Pentru unii, asta inseamna calm, caldura, zambete, relaxare, comunicare – caci parintii lor erau linistiti, atenti, vorbeau cu ei si faceau ca atmosfera de la masa sa fie armonioasa, indiferent de cat si cum mancau.

Acestia mananca incet, putin, atenti la mancare, dar oricand bucurosi de companie la masa, fiind oameni sociabili si echilibrati emotional. Nu tin diete pentru ca nu prea inteleg ce inseamna asta. N-au avut vreodata probleme cu mancarea. Ideal, nu? Cunoasteti vreunul?

Pentru altii asta inseamna agitatie, senzatia de „nod in gat”, nervozitate, sunt neatenti la ceea ce mananca, preferand sa vorbeasca sau sa munceasca in timp ce se hranesc.

Daca ii intrebi ce au mancat la sfarsitul mesei, au o oarecare idee, dar nu cunosc detalii despre mancarea pe care tocmai au ingurgitat-o. Nici nu-i intereseaza, le-a satisfacut pofta de mancare si atat. Sunt oameni care de obicei au probleme cu silueta, se gandesc sa tina diete, dar de obicei nu o fac.

Iar cand o fac se infometeaza, dupa care revin destul de repede la patternul anterior de comportament, luand rapid in greutate.

Cum abordau mesele parintii lor cand erau mici? „Mananca tot din farfurie, ca am muncit pentru mancare!”, „Daca nu mananci tot, nu te duci la X sau nu faci Y!” sau se enervau pentru ca prichindeii nu mancau cat li se parea lor ca ar trebui si le indesau mancarea in gura. Cunoasteti vreunul?

Comportamentul alimentar al fiecaruia depinde de nevoi si gusturi si presupune un ansamblu de valori si practici sociale.

Avem nevoie de educatie alimentara pentru a ne reda reperele nutritionale. Parintii ignora adesea aceasta parte importanta a educatiei unul copil – educatia culinara. Copilul trebuie sa invete sa-si asculte nevoile corporale, sa-si testeze gusturile si sa-si selecteze preferintele.

Pornind de aici, copilul se va ghida dupa anumite valori in viata si va avea anumite practici sociale – il va interesa calitatea produselor pe care le consuma si provenienta alimentelor, va sti sa-si prepare mancarurile preferate, va considera importante mesele in familie si cele cu prietenii, va fi nu doar un simplu consumator, va fi un cunoscator si, mai important, un om sanatos.

Atunci cand habar n-avem ce mancam, as spune ca exista mari sanse sa n-avem habar cine suntem!

Va recomand cartea „Primele 365 de zile din viata unui copil”, de Theodor Hellbrugge si J. Hermann von Wimpffen.

Foto: © Wavebreakmedia Ltd | Dreamstime.com