resemnifica trecutul
Te-ai gandit vreodata care e povestea ta personala? O cunosti pas cu pas, clipa de clipa.

Dar poate nu ai observat vreodata cum se leaga lucrurile intre ele, care sunt corelatiile dintre faptele trecute si ce traiesti in prezent, cum se inlantuiesc evenimentele, departe de a fi intamplatoare.

Imi zboara gandul la o doamna care tot incerca sa slabeasca: tinea dieta de cand se stia, facea exercitii si era preocupata de fiecare kilogram care nu trebuia sa apara, in viziunea ei, cand se urca pe cantar. Cu toate astea, nu reusea sa slabeasca.

Facuse investigatii medicale, doctorii nu-i gasisera vreun dezechilibru metabolic. Totusi, ce se intampla? Daca stai sa asculti povestea legat doar de faptele care graviteaza in jurul kilogramelor in plus (diete, sport), bati pasul pe loc. Trebuie sa stim cat mai mult din intreaga poveste personala, nu doar franturi.

Analizand mai bine istorisile din viata ei, a iesit la iveala faptul ca, in tinerete, isi intemeiasa o familie de care, peste cativa ani, fugise.

Lasase in urma un sot violent si un copil in varsta de doi ani…

Eroina povestii purta cu sine, asadar, un mare secret – familia actuala nu stia nimic despre trecutul ei. Era o povara pe care o purta, iata, nu doar in suflet.

Ajunsese sa o poarte si la nivelul corpului: la propriu, prin kilogramele in plus… Probabil nu e simplu de inteles si de acceptat, insa fiziologia noastra reflecta fidel provocarile sufletului.

Doamna a reusit sa slabeasca, dar doar dupa ce a inteles ce se intampla cu ea, care este lectia de viata pe care trebuie sa o invete ca sa isi rezolve si problema de la nivel metabolic.

A lasat sa iasa la suprafata durerea pricinuita de faptul ca luase decizia de a-si abandona copilul, dar si furia fata de fostul sot. Asa cum o mancare grea, pe care nu poti sa o digeri, iti provoaca durere, la fel si emotiile “nedigerate” provoaca durere.

Dupa ce a constientizat care e povestea ei si cum ii conduce viata in prezent, a reusit sa destainuie familiei sale marele secret si a luat hotararea de a-si cauta copilul pe care-l abandonase cu ani in urma.

Acceptarea, destainuirea, constientizarea si trairea emotiilor sunt instrumente puternice care aduc vindecarea.

Trecutul nu poate fi schimbat. Poti doar sa-l resemnifici, sa-l accepti, sa inveti ce e de invatat. Altfel, ascunzi gunoiul sub pres sau aplici tehnica strutului: problema exista, dar te ascunzi de ea bagand capul in nisip…